Farmacologia
Primele referinte scrise despre utilizarea drogurilor in scopuri terapeutice le intalnim in vechile texte egiptene, persane, iudaice etc. Preotii erau cei care scriau retetele si aplicau tratamentele, aceste operatini fiind imbracate intr-o procedura mistico-religioasa.
Printre plantele folosite mai frecvent ca medicamente intalnim menta, macul, neghina, canepa indiana, beladona, mandragora etc. La inceput medicii preparau medicamentele, iar in epoca hippocratica s-a produs separarea medicinei de farmacie, ulterior aparand intermediarii, echivalenti cu fabricantii de medicamente actuali.
Debut si descoperiri
Prima clasificare sistematica a medicamentelor dupa scopul lor terapeutic este atribuita lui Dioscoride. Un secol mai tarziu, Galen publica o lista de medicamente polifarmaceutice. Tot el introduce tinctura de opiu denumita ulterior de Paracelsus laudanum, si un preparat pe baza de extract din radacina de Atropa mandragora, folosit ca soporific in chirurgie si in bolile de ochi. Tot lui Galen i se datoreaza si elaborarea preparatelor care poarta numele de „galenice”.
In al sau Canon, Avicenna mentioneaza 760 de specii. Primele incercari de chimioterapie (Geber si Rhazes) si alcoolul etilic se datoreste tot arabilor. Tratatul lui Krabadin (850) reprezinta prima tentativa de creare a unei farmacopee.
Gradinile botanice , initiate de calugarii medievali, au cunoscut in perioada Renasterii o mare dezvoltare. In 1545, la Universitatea din Padova se infiinteaza acel Viridarium, unde vor tine cursuri de farmacognozie Gabriele Fallopio si Prospero Alpino. Toate gradinile botanice au fost folosite ca baza de invatamant pentru farmacisti, astfel de gradini fiind intalnite la Pisa (1547), la Paris (1568 - Jardin des Simples), la Bologna (1567), Montpellier (1599), etc. ”Simplele”au dominat farmacia si terapia, iar botanica renascentista a daruit farmaciei remedii noi.
Progresele insemnate ale chimiei au permis investigarea separata a proprietatilor terapeutice ale fiecarui ingredient. Paracelsus, intemeietorul iatrochimiei, a introdus preparate noi precum cele de sulf, fier, plumb, arsen, fiind considerat precursorul metaloterapiei si initiatorul asa-zisei medicine spagirice.
Prima lucrare cu caracter de farmacopee scrisa de un farmacist a fost Thesaurus aromatariorum, de Paolo Suardo, publicata la Milano in 1512. Fr. De Bae-Sylvius recomanda tratamentul fie cu substante alcalinizante, fie cu medicamente acidifiante, conform naturii bolii. Th. Sydenham din Anglia extinde utilizarea opiului sub forma de laudanum, iar W. Wihering face descoperirea secolului XVIII, si anume digitalina.
In secolul luminilor, materia medica se imbogateste, dar foarte lent. Se renunta la numeroase remedii vechi, unele chiar stupide, si se accepta prezenta medicamentelor chimice. In Franta preparatele chimice au fost legalizate dupa 1658, atunci cand regele Ludovic al XV-lea a inceput sa foloseasca antimoniu.
Tot in aceasta perioada se introduc droguri exotice cum ar fi : scoarta de kina-kina, digitala, scoarta de salcie etc. Din pacate insa, o mare pondere dintre acestea continuau sa aiba remedii mistice.
Chiar si in epoca victoriana, dupa ce-si vindeau produsele in targuri, taranii din Anglia treceau pe la dugheana barbierului de buna voie ca sa fie sangerati.
In secolul al XVIII-lea se cunosteau prea putine despre toxicitatea medicamentelor sau contraindicatiile acestora, astfel ca anumite droguri erau prescrise abuziv. Pana in 1650 singurul analgezic prescris era alcoolul, iar la mijlocul secolului XVIII a aparut opiul ,vandut sub forma lichida, ‚Laudanum’, sau ca infuzie, ‚cordial Gregory’. Doctorul Erasmus Darwin a fost un mare adept al opiului, experimentand efectele opiului pe propria sotie ce suferea de un neoplasm hepatic, pe fiica sa de doar 3 ani, pentru paloare, si pe fiica lui James Watt, care devenise opiomana inainte de a muri de ftizie.
In aceasta perioada apare si medicul german Samuel Christian Fr. Hahnemann, secretar al baronului Brukenthal la Sibiu si inventatorul terapiei homeopatice. Era adeptul ideii ca, pentru ca o substanta utilizata in farmacia homeopata sa aiba valoare, trebuie sa fie pura si in cantitati extrem de mici.
Medicii practicieni defineau prin farmacologie stiinta medicamentului, iar farmacologia experimentala a debutat inca din secolul al XVII-lea.
Printre primii experimentatori de farmacologie s-au aflat si Robert Boyle si Timothy Clark de la Oxford. Ei au experimentat inocularea intravenoasa a unor solutii medicamentoase, demonstrand ca medicamentele pot fi eficace si pe aceasta cale. Se desprindea concluzia ca fiecare medicament actioneaza selectiv, fiind astfel necesar ca el sa fie transportat la locul de actiune.
Studii asupra proprietatilor medicamentelor
Toxicologia a participat si ea la progresul farmacologiei prin experientele lui Johann Jakob Wepfer, Stork, Fontana etc. In secolul al XIX-lea se poate vorbi de farmacologie ca stiinta, si se incepe studierea proprietatilor medicamentelor in laboratoare de fiziologie, farmacologia experimentala desprinzandu-se de farmacoterapie. Descoperirile de chimie, fizica si fiziologie au schimbat cursul farmacologiei.
Primele experiente cu droguri pe animale se atribuie naturalistului Felice Fontana. Studierea unor alcaloizi l-au facut pe Jan Purkyne sa experimenteze pe el insusi aceste droguri.
Johann Tobias Lowitz (1757-1804), elevul lui Lomonosov si considerat ”parintele chimiei coloidale si fondatorul cristalografiei”, a emis ideea ca medicamentele actioneaza la nivelul coloizilor din organism.
Fr. Magendie a publicat o interesanta carte, „Formulaire pour la preparation et l’emploi de plusieurs nouveaux medicaments” (1821), in care erau tratati alcaloizi precum stricnina, narcotina, ipeca, veratrina etc, si tot el poate fi considerat intemeietorul farmacologiei clinice, adica al studiului actiunii medicamentelor pe om.
Claude Bernard, elev al lui Magendie a elucidat mecanismul de actiune a curarei, iar James Blake a fundamentat studiul relatiilor dintre structura chimica si efectele farmacologice.
Efectele curarei (otrava paralizanta folosita de razboinicii din bazinul Amazonului) au fost semnalate europenilor in 1693 de parintele misionar spaniol D Acunja, extrasul toxic fiind adus in Europa de Sir Walter Raligh. Claude Bernard a demonstrat ca aceasta otrava paralizeaza muschii fara a actiona nici asupra tesutului muscular si nici asupra conductibilitatii nervilor. Confirmand ipotezele lui Anton von Stork si Felice Fontana, colaborarile intre toxic si fiziologic au impus ideea ca orice toxic isi are un rol precis de actiune in organism.
Primul institut cu preocupari de farmacologie s-a infiintat in 1844 in Giessen, Germania, de catre Philip Phoebus, care s-a dedicat studiilor de farmacognozie si de chimie farmaceutica.
Dar primul institut cu preocupari exclusive de farmacologie experimentala a fost fondat la Dorpat, Estonia, de catre Rudolf Buchheim, in anul 1847, care a infiintat prima catedra de farmacologie si a elaborat un sistem original de clasificare a medicamentelor.
Rudolf Buchheim a publicat in 1856 primul tratat de farmacologie, iar elevul sau, Oswald Schmiedeberg, a initiat o filiatie stiintifica de farmacologie. Tot acestia, impreuna, au fondat prima revista care apare si astazi, dedicata exclusiv farmacologiei.
Fiziologul englez John Newport Langley a fost primul cercetator care a emis inca din 1878 ipoteza ca medicamentele se adreseaza specific unui anumit loc de pe suprafata celulei, dar nu a avansat termenul de receptor. Aceasta notiune a fost introdusa mai tarziu de Paul Ehrlich.
Pelletier si Magendie au izolat emetina din radacina de ipeca, Caventou chinina din coaja de chincona, Pelletier si Caventou stricnina din nux vomica, Nieman cocaina din frunzele de cola - folosita in premiera ca anestezic ocular de catre Freud apoi de Koller si Willstratter (laureat al Premiul Nobel pentru chimie in 1915), Nativeller digitoxina din frunzele de digitala, Serturner morfina din opiu, Piria acidul salicilic, Stolz piramidonul si lista poate continua Apa oxigenata a fost preparata inca din 1818 si utilizata ca antiseptic chirurgical abia in 1900.
O statistica efectuata in 1885 in statul Illinois (SUA) pe 15700 de retete, evidentiaza ca cele mai cerute substante erau chinina, glicerina si apa distilata (peste 10000 de retete), morfina si tinctura de opiu, care apar in 7800 de retete, urmate apoi de fenol si ipeca.
Evolutia medicamentelor
La inceputul secolului XX, considerat secolul infloririi farmacologiei, apar primele tratatele de farmacologie experimentala. Endocrinologia a prilejuit numeroase aplicatii in farmacologie si farmacoterapie. Adrenalina este primul hormon izolat in stare pura, a carei izolarea sub forma sintetica s-a produs in 1901 de catre Aldrich si Takamine.
Alt pas important l-a constituit descoperirea vitaminelor, iar chimioterapia a schimbat aproape in totalitate morbiditatea. O mare importanta a avut-o, de asemenea, descoperirea antibioticelor. Fenomenul de antibioza a fost descris de catre Pasteur, iar Victor Babes a fost cel care a aratat ca acest fenomen se poate folosi in tratarea bolilor infectioase.
Introducerea metodelor biochimice in farmacologie a permis elucidarea mecanismelor de actiune a medicamentelor, iar studiile de farmacologie biochimica au lamurit mecanismele de actiune a unor efecte toxice.
Alfred Joseph Clark a aplicat legea maselor si efectul acestora, demonstrand astfel relatia intre doza si efect. Aprecierea cantitativa, numita indice terapeutic, a progresat remarcabil domeniul farmacologiei, iar aprecierea toxicitatii prin doza letala introdusa de Behrend Behrens si Gerhard Karber a impus, in 1949, calculul prin probit (unitate de probabilitate) efectuat de Tainter, Litchfield si Wilcoxon. Doza de eficacitate a unui medicament la 50% din organismele testate, DE50 a fost introdusa dupa 1950.
Tot in secolul XX incep sa apara medicamente bine individualizate din punct de vedere chimic.
(Drd. Maria BESCIU, 15.06.2010)
Vă aducem la cunoștință că farmaciștii care s-au înscris la Programul EFCD derulat prin Farmacist.ro pentru anul 2011, trebuie să trimită toate chestionarele până la 6 februarie a.c.
Revista „Medic.ro”, lider de piață pe segmentul de publicații adresate medicilor de familie, a ajuns în 2012 la cel de al IX-a an de apariție neîntreruptă.Publicație lunară cu acoperire națională dedicată în principal medicilor de familie, revista „Medic.ro” a fost în toți aceși ani inclusă în Catalogul publicațiilor agreate de Colegiul Medicilor din România, iar abonații au putut obține anual 5 credite de Educație Medicală Continuă.
Acest editorial are menirea de a transmite câteva mesaje care depăşesc sfera austeră a publicaţiilor ştiinţifice, deoarece marchează începutul unei etape în care, şi în medicină, preocuparea profund umană este esenţială. Se vrea, dacă acceptaţi, o chemare provocatoare spre empatie şi regăsire a unicităţii idealurilor şi preocupărilor pediatrice. Copilăria este o lume specială, o etapă importantă a vieţii nelipsite de drame şi încercări, dar receptată în întregime ca o lume palpitantă, vie, entuziastă, înnobilată de speranţă şi lumină. Acest început se doreşte ca o continuare a demersului uriaş de ridicare a standardelor de publicare a lucrărilor care reflectă preocupările şi rezultatele unei activităţi susţinute, a noastră, a pediatrilor. Cu emoţia creată de neliniştea imposibilităţii de egalare a meticulozităţii, acurateţei şi valorii domnului profesor Nanulescu, voi îndrăzni să sper că echipa întreagă va reuşi să menţină tonusul şi inserarea revistei în actual.
