Incendiu la Maternitatea Giulesti - Ce poate face psihologul?
In situatiile de criza, persoanele afectate au reactii din cele mai neasteptate, gestiunea stresului devine extrem de dificila din interior sau de unul singur. Si este firesc sa fie asa pentru ca in astfel de situatii se produce in sufletul persoanei traumatizate un fenomen de concurenta, prioritati concurente: a rezolva situatia (actiunea in afara) si a-si mentine o ordine interioara emotionala si mentala (actiunea in interior, a evita “sa-si piarda mintile”).
Ambele prioritati vizeaza sa gestioneze haosul cu care se confrunta persoana. Atitudinea suportiva a psihologului este utila pentru ca ea constituie acel reper de care persoana afectata se poate “ agata” pentru a-si mentine un echilibru util. Nu inseamna ca nu va trai in continuare frica, disperarea, furia, dar ele ii vor fi gestionabile pentru ca nu e singur cu ele, sarcina lui sufleteasca e dusa impreuna cu altcineva, care se gaseste ca functie relationala in afara traumei.
Psihologul este util atat in zona de interventie, cat si in zona de informare pentru persoanele afectate. Pentru ca medical se intervine prompt, dar daca este lasat in aer registrul psihologic, reactiile persoanelor afectate pot ingreuna interventiile echipelor de specialisti, nu din rea intentie, ci din disperare in fata golului de informatie, de explicatie, de solutie. mecanismele de coping (de a face fata) sunt depasite si este un teren pe care infloreste panica si comportamentul irational. in disperare, persoana afectata cauta protectie si asigurare. suportul psihologic ofera tocmai aceste limite protective in fata haosului.
Ce poate face concret psihologul in situatia tragica de la maternitatea Giulesti este sa insoteasca, sa sustina, sa asigure comunicarea cu familia...sa ofere un cadru in care mama, tatal, familia sa fie informati, orientati, ingrijiti, sa poata depasi socul, sa se poata vindeca sufleteste.
Spitalele din Romania nu au psihologi sau nu au suficienti... din lipsa fonduri si de posturi...
Exista in spitale niste prioritati – asigurarea vietii si apoi calitatea ei. Daca medical lucrurile au fost gestionate, psihologic sunt in aer. Nu exista echipe de psihologi de urgenta care sa fie mobilizate in situatii critice, nici psihologi ai spitalelor, nici psihologi din afara spitalelor. Psihologi exista, dar nu in sistemul de sanatate...acest sistem nu ii absoarbe.
In situatiile de urgenta prioritatea este sa salvam viata si integritatea corporala (atat cat e posibil), apoi ne ingrijim si de suflet. Daca e posibil, incepem imediat ingrijirea sufleteasca. Pentru asta sunt psihologii clinicieni de urgenta. Pentru asta sunt psihologi clinicieni in spitale. Sau mai degraba nu sunt, ci e nevoie de ei. Cei mai multi lucreaza in cadru privat. Nu sunt prezenti in spitale sau nu sunt suficienti, din cauza ca spitalele nu au cu ce sa ii plateasca, dar asta nu face mai mica nevoia de astfel de specialisti. Este o realitate cruda, dar asa functioneaza sistemul de sanatate la noi in tara. Nu e o critica, e o trista constatare, cu atat mai trista cand ne loveste cate o situatie de criza, o calamitate, o forta majora...
La Giulesti era nevoie de psihologi clinicieni de urgenta, mai ales pentru familiile si lauzele care si-au pierdut nou-nascutii. Sa identifici seara copilul pe care l-ai nascut dimineata...aici nimeni nu trebuie sa fie lasat singur...In conditia emotionala vulnerabila a lauzei, o pierdere brutala si tot ce aduce cu ea trebuie neaparat asistata de un specialist. Exista tulburari specifice lauziei in situatii normale, dar in astfel de tragedii...?! Apoi e vorba de tati, nu trebuie trecuti cu vederea, si pentru ei este o trecere brutala de la o extrema la alta a trairilor emotionale. si ei au traversat noua luni de pregatire sufleteasca pentru a primi copilul, iar pierderea este l afel de teribila si pentru ei. Rudele, la fel... instinctul specific de protectie care apare la nivelul familiei cand se naste un copil amplifica reactiile de durere, furie si disperare la pierderea brusca, violenta, atat la mama, cat si la tata si la rudele apropiate. Toti trebuie sa fie ingrijiti, este o trauma a familiei si a fiecaruia in parte.
Aceeasi atentie necesita lauzele si familiile lor ai caror nou nascuti au fost afectati dramatic si sunt ingrijiti la Spitalul Grigore Alexandrescu pentru arsurile grave. Aceste familii suporta in plus fata de suferinta copiilor incertitudinea supravietuirii acestora si incertitudinea generata de pierderea temporara a identitatii copiilor, cine sunt ei, cui apartin. Si asta e o trauma atat pentru copil, encodata adanc in inconstientul lui, cat si pentru familie, mai ales pentru mama, fiindca ea se gaseste in relatie ombilicala cu copilul chiar si dupa nastere. Psihologic vorbind este o pierdere temporara, familia si-a pierdut temporar copilul, copilul si-a pierdut temporar identitatea. Familia trebuie ajutata, in mod special cuplul de parinti, in mod exceptional mama.
Oamenii acestia trebuie sa supravietuiasca sufleteste, pentru asta este nevoie sa fie insotiti, sustinuti, ingrijiti. Rana este mare si adanca si e nevoie de timp sa se vindece. Numai medicul nu e suficient...
Dar si pentru celelalte femei internate, lauze si gravide si pentru rudele lor este nevoie de asistenta psihologica. daca ma refer numai la paciente, trebuie sa iau in calcul conditia lor emotionala specifica si efectul acestei traume puternice asupra lor. un eveniment brutal ameninta linistea si stabilitatea unitatii mama-copil, se produce o stare de stres majora care afecteaza nu doar mama, ci si copilul, nu doar gravida, ci si copilul pe care il poarta, indiferent de varsta gestationala. Pentru ca in aceasta perioada, copilul este continut nu doar in corpul mamei, ci si in psihicul ei. Chiar si dupa nastere, cordonul ombilical emotional inca exista si va continua sa existe in primii ani de viata. Ideea ca sunt prea mici ca sa isi dea seama, sa nu ne pacaleasca.
Cu cat copilul e mai mic, cu atat mai mult trauma este encodata somatic. Si la omul adult, la mama sau la gravida, in acest caz, encodarea somatica are loc. Si la adult si la copil, ceea ce nu poate fi pus in cuvinte se depune in memoria celulara. Poate sa apara imediat, la scurt timp sau cine stie cand in viata un simptom portavoce, care solicita decodarea memoriei celulare pentru a fi vindecata trauma. Se poate intampla ca manifestarea asociata stresului produs de trauma sa fie temporara si trece de la sine sau poate sa fie rezistenta in timp si necesita asistenta de specialitate. In conditia de interventie suportiva la moment si in zilele urmatoare, riscul de sindrom de stres posttraumatic scade simtitor si la mama si la copil.
Vorbind despre gravidele in travaliu care au traversat aceasta zi... schimbarea cadrului in care are loc travaliul, sub presiunea unui eveniment dramatic, cu impact emotional major, produce un stres emotional teribil femeii in travaliu si copilului in curs de a se naste. De aceea este nevoie in astfel de situatii exceptionale de suport psihologic, al carui rol este de asigurare din scurt a unui cadru de stabilitate emotionala.
Toti cei afectati traverseaza haosul imediat, nesiguranta, incertitudine, furie, durere, disperare si din nou haosul a ce urmeaza, caci pentru unii, cine stie ce urmeaza...
Pentru toate aceste motive, prezenta psihologului clinician este esentiala, si este esentiala nu doar in acel moment, la o ora, doua, trei, o zi dupa tragedie, ci zile si luni dupa aceea, este nevoie de un cadru in care acesti oameni sa fie continuti si sa se poata intoarce pentru suport... Sunt procese de doliu, pierderi emotionale majore, socuri, experiente subiective pe care persoanele afectate nu le pot cuprinde in cuvinte... nu imediat... De aceea persoanele traumatizate trebuie asistate prin modalitati specifice, astfel incat sa aiba asigurata sansa vindecarii, sa traverseze in siguranta procesul dificil de la pierdere, soc, stres la un nou sens de viata, de la trauma la vindecare.
Din pacate, nu cred ca in echipele de specialisti mobilizate de urgenta au fost implicati si psihologi... macar cei pe care ii au spitalele. Si nici nu cred ca vreunul dintre psihologii spitalelor s-a sesizat singur sa isi ofere serviciile in aceasta noapte teribila pentru cei afectati... dar desigur, sper ca de azi serviciul psihologic va fi disponibil in spitale, psihologii din spitale ar trebui sa intervina de urgenta, sa mobilizeze la randul lor colegii din afara sistemului spitalicesc, sa creeze echipe, sa asigure cadre de asistenta in afara spitalelor pentru familiile afectate...
(Psiholog Clinician Daniela NEAGU, 18.08.2010)
Vă aducem la cunoștință că farmaciștii care s-au înscris la Programul EFCD derulat prin Farmacist.ro pentru anul 2011, trebuie să trimită toate chestionarele până la 6 februarie a.c.
Revista „Medic.ro”, lider de piață pe segmentul de publicații adresate medicilor de familie, a ajuns în 2012 la cel de al IX-a an de apariție neîntreruptă.Publicație lunară cu acoperire națională dedicată în principal medicilor de familie, revista „Medic.ro” a fost în toți aceși ani inclusă în Catalogul publicațiilor agreate de Colegiul Medicilor din România, iar abonații au putut obține anual 5 credite de Educație Medicală Continuă.
Acest editorial are menirea de a transmite câteva mesaje care depăşesc sfera austeră a publicaţiilor ştiinţifice, deoarece marchează începutul unei etape în care, şi în medicină, preocuparea profund umană este esenţială. Se vrea, dacă acceptaţi, o chemare provocatoare spre empatie şi regăsire a unicităţii idealurilor şi preocupărilor pediatrice. Copilăria este o lume specială, o etapă importantă a vieţii nelipsite de drame şi încercări, dar receptată în întregime ca o lume palpitantă, vie, entuziastă, înnobilată de speranţă şi lumină. Acest început se doreşte ca o continuare a demersului uriaş de ridicare a standardelor de publicare a lucrărilor care reflectă preocupările şi rezultatele unei activităţi susţinute, a noastră, a pediatrilor. Cu emoţia creată de neliniştea imposibilităţii de egalare a meticulozităţii, acurateţei şi valorii domnului profesor Nanulescu, voi îndrăzni să sper că echipa întreagă va reuşi să menţină tonusul şi inserarea revistei în actual.