Legislatia medicala - disciplina necesara medicilor?
“Am dezbatut in articolele pe care revista Medic.ro ni le-a gazduit in ultimii trei ani numeroase aspecte din sfera legislatiei medicale. Interesul din partea medicilor este evident, dar subiectul in sine este, la prima vedere, sec si fad. Textele legale aplicabile practicii de medicina de familie sunt multe si raspandite in legi, hotarari, ordine si norme; nu exista un sediu al materiei usor identificabil, noutatile legislative apar intr-un ritm care descurajeaza incercarile individuale de actualizare a cunostintelor in domeniu - pe scurt, pentru medicul practician este o misiune imposibila sa tina pasul cu regulile.”, declara Dr. Andrei NANU, Medright Experts.
Pe langa necesitatea interpretarii reglementarilor legale, un efort deosebit il reprezinta adaptarea activitatii zilnice a medicului de familie la norme, adica transpunerea in gesturi simple, rezonabile, a tuturor cerintelor pe care legiuitorul le impune. Iata cateva motive pentru care acest domeniu creaza o stare de anxietate, in lipsa unui exercitiu al utilizarii informatiilor legale in practica medicala. Aceasta stare se accentueaza cand sunt initiate si dezvoltate campanii de presa pe tema malpraxisului medical, cand stirile despre despagubiri de ordinul sutelor de mii de euro acordate in instanta pacientilor cutremura strategiile financiare ale medicului de familie.
Nu de putine ori, reactia medicilor in aceste situatii este una de revolta impotriva sistemului.
„Pe noi cine ne apara?”, „Pacientii au numai drepturi, de ce nu au si obligatii?”, „Ce face sistemul sanitar pentru noi?” sunt doar cateva dintre intrebarile pe care ni le adreseaza medicii in diferitele ocazii in care se dezbate pozitia medicului in societate.
„Pe noi cine ne apara?”
Solutia acestei probleme este, ca de obicei, simpla. Cunoasterea legislatiei si stapanirea tehnicilor de aplicare apara practica medicala impotriva consecintelor actelor de malpraxis. Personal, cred ca cea mai buna forma de educatie in acest domeniu o reprezinta un model educational interactiv, care nu presupune eforturi (inutile, de altfel) de invatare a legislatiei, ci doar insusirea unor modele de conduita, sustinute de un set de documente legale utilizabile in diferite circumstante. Toate acestea pot fi inglobate intr-un model experiential de formare, bazat pe formatia intelectuala si profesionala a medicului. Rezultatele pot fi surprinzatoare, asa cum este pentru noi, de fiecare data, reactia excelenta a medicilor participanti la ateliere de formare pe tema prevenirii malpraxisului.
„Pacientii au numai drepturi, de ce nu au si obligatii?”,
Cred ca o divizare pe tabere, intre medici si pacienti este nu numai periculoasa, ci si nerealista. Toti medicii pot deveni pacienti, saltul catre cealalta postura fiind firesc si facil. Medici impotriva pacientilor, medici impotriva industriei farmaceutice, medici impotriva tuturor, mai putin a celor care initiaza astfel de discursuri sunt ipostaze care nu ofera in nici un caz solutii.
„Ce face sistemul pentru noi?”
Nu stiu cati dintre medici cunosc faptul ca sistemul medical a reactionat deja. La inceputul anului 2009, Centrul de Perfectionare in Domeniul Sanitar (CNDPS) identifica un program pilot aflat in desfasurare la acea data si semneaza un protocol de colaborare cu initiatorii acestuia, pentru dezvoltarea unui program national de educatie medicala pe teme de legislatie medicala.
Mai mult, Ministerul Sanatatii, analizand rezultatele programului pilot, aproba infiintarea unui domeniu nou de educatie medicala continua in iulie 2009, intitulat „prevenirea si managementul situatiilor de malpraxis”.
Ministerul Sanatatii a creat astfel cadrul institutional necesar dezvoltarii unui program de pregatire in domeniul legislatiei, destinat tuturor medicilor din Romania, indiferent de specificul activititatii medicale, iar catre CNDPS, acum reorganizat sub forma structurii Scolii Nationale de Sanatate Publica, Management si Perfectionare in Domeniul Sanitar, se deleaga resposabilitatea derularii programelor de formare de formatori, in colaborare cu Medright Experts, aceasta din urma asigurand experienta specifica si procesul de consultanta pe termen lung.
Nici Colegiul Medicilor din Romania (CMR) nu ramane indiferent. Deseori se face referire la CMR ca la instanta de judecata in analiza cazurilor de malpraxis; este mai putin cunoscut insa faptul ca a initiat doua mari proiecte de pregatire si consultanta pentru medici, in scopul prevenirii acuzatiilor de malpraxis impotriva acestora.
Cele doua proiecte se desfasoara la nivel national: unul, inceput in 2009, este destinat exclusiv medicilor de familie, iar celalalt, demarat in iunie 2010, este adresat medicilor din specialitatile chirurgicale, obstetrica-ginecologie si antestezie – terapie intensiva. Ambele proiecte beneficiaza de cofinantare din fonduri europene, au o valoare totala de aproximativ 3,000,000 euro si se desfasoara in parteneriat cu Medright Experts, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania,
UMF „Gr. T. Popa din Iasi si Scoala Nationala de Sanatate Publica, Management si Perfectionare in Domeniul Sanitar.
Obiectivul proiectului destinat medicilor de familie este realizarea unui sistem integrat de formare continua si consultanta in domeniul cresterii calitatii serviciilor medicale si reducerii riscului de malpraxis, la nivel national, pentru medicii de familie. Vor fi, de asemenea, pregatiti 45 de formatori, medici, care vor putea sustine aceste cursuri de pregatire, la nivel national, si dupa incheierea proiectelor mentionate anterior.
Asistam, prin urmare, la nasterea unei noi discipline, in domeniul legislatiei medicale, acoperind o necesitate educationala identificata in ultimii trei ani prin cercetari, programe pilot si sesiuni de formare.
Eforturile si provocarile sunt pe masura obiectivului si anvergurii acestor proiecte. Accesarea fondurilor europene se dovedeste a fi o experienta care surprinde de fiecare data la contactul cu cei responsabili de gestionarea lor in Romania. Din pacate, surprizele nu sunt dintre cele placute... Dar ceea ce conteaza cu adevarat in incercarea de a raspunde intrebarii din titlul acestui articol este reactia medicilor beneficiari ai proiectelor noastre de formare (in numar de aproape 1.500 pana in prezent).
(Dr. Andrei Nanu, Medright Experts, 08.09.2010)