Informațiile prezente în această pagină sunt destinate exclusiv cadrelor medicale!
„Medic.ro” este o publicație lunară cu acoperire națională dedicată în principal medicilor de familie. „Medic.ro” este lider de piață pe segmentul de publicații adresate medicilor de familie, conform studiului realizat în anul 2008 de Cegedim Strategic Data.
Revista „Medic.ro” este inclusă în Catalogul publicațiilor agreate de Colegiul Medicilor din România, iar abonații pot obține anual 5 credite de Educație Medicală Continuă. Revista “Medic.ro”, vă oferă acum posibilitatea de a participa la programul de educație medicală continuă la distanță “Medic.ro” acreditat de Colegiul Medicilor din România și care beneficiază de girul profesional și academic al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Universitatea din Oradea.
Publicația a fost lansată în 2004 și are un tiraj de 10.000 de exemplare lunar, cel mai mare tiraj al unei publicații dedicate medicilor de familie și un concept editorial axat pe probleme de actualitate specifice publicului-țintă.
Programul de Educație Medicală Continuă la Distanță "Medic.ro" este compus din module, câte unul în fiecare număr al revistei. Se acordă 20 de credite EMCD pentru 10 module consecutive, iar înscrierea în acest program se va realiza o dată cu completarea primului chestionar.
Revista „Medic.ro” este în evidența Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior, având categoria CNCSIS “C”.
- Dedicată medicilor de familie
- 10 numere/an
- 10.000 exemplare
- 100 de pagini
- Categoria C CNCSIS
Dacă doriți să publicați articole în revistele Versa Puls Media, vă rugăm să respectați instrucțiunile pentru autori. Pentru a descărca instrucțiunile pentru autori, click aici.