Medicul roman, o specie pe cale de disparitie?
La 20 de ani dupa Revolutie asistam la un adevarat exod al medicilor romani. Se golesc spitalele de medici, desi, paradoxal, acum pot prescrie (cel putin teoretic!) cele mai noi tratamente existente pe plan mondial sau pot face aproape orice operatie care se realizeaza in restul lumii. Din pacate insa, medicina la nivel european este practicata doar de restransul grup de medici ce lucreaza in putinele spitale de top ale Romaniei!
“Pana la urma, toti avem un motiv nobil si maret pentru care am ales medicina si e important sa ne pastram un dram din acel ideal pana la sfarsit”, declara Bogdan Covaliu. Restul doctorilor au in fata doua posibilitati: ori fac apostolat, muncind pe meleagurile natale, ori aleg sa devina cetateni ai planetei. Sa vedem cum am ajuns sa aveam 10% deficit din necesarul de medici, situatie in care, ca sa il citez pe prof. dr. Vasile Astarastoae, presedintele CMR-ului, „OMS-ul recomanda tarilor cu un deficit de 2% din numarul necesar de medici sa caute urgent solutii”. Am incercat sa aflu de la minister care este numarul exact al medicilor ce isi croiesc anual un alt destin, departe de Romania, in ce tari pleaca, ce specialitati raman deficitare, dar acesta, citez „nu detine informatii”.
„Eroi au fost, eroi sunt inca/Si-or fi in neamul romanesc” - Mai tineti minte aceste versuri, scrise de Zorica Latcu, poeta brasoveanca care a indurat ani de chinuri in inchisorile comuniste, dupa ce s-a calugarit? Sunt primele care imi vin in minte cand ma gandesc la conditia medicului roman, obligat in acele vremuri de trista amintire sa faca adevarate minuni pentru a-si salva pacientii de la moarte. Chiar daca trebuia sa minta activistul de partid despre avortul survenit „spontan”, pentru a-si salva pacienta sau chiar pe el insusi de inchisoare, sau opera la lumina generatoarelor de serviciu in momentul in care se oprea lumina, pentru a face economii la buget! Oare s-a schimbat fundamental ceva, dupa 20 de ani?
Da, as zice. In functie de cum au stiut managerii sa atraga fonduri, asa s-au modernizat si marile spitale, au aparut cele mai inovative tratamente in aproape toate patologiile, din pacate disponibile unui numar inca prea mic de pacienti. A luat amploare sectorul privat, facandu-si aparitia in peisajul romanesc spitale si clinici la cele mai inalte standarde de performanta, atat ca dotari cu materiale, cat si al calificarii cadrelor medicale. Din pacate, de aceste servicii beneficiaza doar cei din patura inalta a societatii. De-a lungul anilor s-au creat cateva programe nationale, insuficiente totusi pentru multele probleme de sanatate publica. Nu avem inca un program national de depistare a persoanelor infectate cu virusul hepatitic B si C, estimat de specialisti la 2 milioane de romani ce, fara a se sti macar bolnavi, sunt adevarate bombe biologice umane. Asta ca sa dau doar un exemplu. Medicul roman a ramas insa acel erou nestiut ce se lupta cu lipsurile de medicamente din spitale, care trebuie sa schimbe de trei ori ata cu care inchide operatia, care e obligat sa scrie teancuri intregi de formulare, retete si registre ce reduc pana aproape de disparitie timpul acordat consultatiei bolnavului. Guvernantii, de orice culoare politica ar fi, uita ca, pentru a-si practica cu maiestrie si dedicatie profesia, medicul are nevoie de aparatura performanta pentru investigatii si tratament, de bani (si nu putini!) ca sa fie mereu la curent cu toate inovatiile aparute, de timp liber ca sa se deconecteze si astfel sa abordeze fiecare caz in parte cu toate resursele fizice si mentale de care dispune.
Dar mai ales are nevoie de a-i fi recunoscuta si apreciata munca depusa, incepand de la simplul „multumesc” al pacientului si familiei acestuia si pana la respectul acordat de decidenti. Fiindca nici societatea civila nu e mai putin vinovata de plecarea masiva a medicilor, desconsiderandu-i, acuzandu-i de toate tarele sistemului, uitandu-se ca acestia sunt doar pioni pe scena medicinei romanesti.
Ce cred medicii rezidenti
Am stat de vorba cu mai multi medici ce termina anul acesta Facultatea de Medicina, incercand sa descopar cate din visele ce i-au determinat sa-si aleaga aceasta meserie au ramas doar amintiri. Bogdan Covaliu, student in anul 6, fost presedinte al Federatiei Asociatiei Medicilor Rezidenti (FASMR), actualmente trezorier al acesteia si organizator al targului de cariere in domeniul medical “Cariere in Alb”, ar pleca din Romania “in primul rand pentru un nivel de trai mai ridicat, pentru a nu mai fi subiectul de batjocura, sarcasm si dispret din partea societatii romanesti. Pacientii isi pierd pe zi ce trece respectul si increderea fata de medici, iar doctorii sacrifice zilnic din demnitatea lor pentru a putea continua sa trateze. Aceasta situatie e alimentata in principal de catre o parte a mass-media, cu ingaduinta guvernantilor. As mai pleca din Romania pentru a invata, pentru a ma familiariza cu noi modalitati de abordare a bolilor, noi proceduri, noi echipamente, noi culturi. Fiind la inceput de drum, as pleca din Romania pentru a ajuta oamenii care au mai multa nevoie de cunostintele mele decat concetatenii mei. M-as alatura unei organizatii de voluntariat precum “Medecine sans Frontieres” si as pleca sa cunosc lumea si sa fac bine, fara sa-mi pese de salariu, siguranta financiara sau ziua de maine”. Desi, recunoaste Bogdan Covaliu, ar vrea sa ramana in Romania, sa profeseze si sa puna umarul la redresarea acestui sistem aproape paralizat. Daca ar pleca totusi, ar face-o pentru o perioada scurta, de maximum trei ani. Clara Matei, actualul presedinte al FASMR, crede ca “principalul avantaj intr-o tara straina este recunoasterea meritelor si respectul pacientilor fata de medici. Societatea in general iti recunoaste si recompenseaza pe masura munca in cadrul sistemului de sanatate. In acelasi timp, conditiile de munca, dotarile, bugetul sunt net superioare intr-o tara din Europa de Vest, spre exemplu.
Cine ne va trata peste 10, 20… ani?Prof. dr. Vasile Astarastoae este de parere ca masurile pentru a retine medicii in tara trebuie luate intersectorial, pentru a inlatura eficient motivatia lor de a pleca. Medicii ar trebui sa fie motivati sa ramana in tara prin cu totul alte metode decat prin amenintari de tipul celei din timpul ministrului Nicolaescu, care vroia sa platim facultatea daca alegem sa parasim tara, considera Bogdan Covaliu. „In primul rand ar fi problema salarizarii, pe care toata lumea o cunoaste, dar nimeni nu are interesul sa o rezolve. Exemplu Poloniei, care se confrunta in trecut cu problema migratiei medicilor intr-un mod similar cu al Romaniei este elocvent in acest sens - cresterea salariilor va rezolva cu siguranta o mare parte din problema personalului medical. In al doilea rand, e necesar un set de masuri care sa-i faca pe medici sa se simta apreciati si recompensati direct proportional cu eforturile depuse, nu pusi la colt de intreaga societate si calcati in picioare de pilele celor bogati sau privilegiati”, conchide Bogdan Covaliu. Salariul medicului rezident este una din problemele sale majore, este de acord si Clara Matei.
“Idealist vorbind, cand ai un vis, banii ar trebui sa nu fie o piedica. Din pacate, realitatea este ca nu se poate trai din 800 de lei/luna, nu iti poti intemeia o familie cu aceasta suma. Pentru multi, practicarea meseriei este limitata de acest salariu de mizerie. Se pierd oameni foarte buni din aceasta cauza, se indreapta fie spre firmele de medicamente, unde desfasoara activitati de marketing mult mai bine platite, fie pleaca in alte tari, nivelul salariului medicilor din Romania fiind printre cele mai scazute din Europa. Rezidentiatul se desfasoara in marea majoritate a cazurilor in centre universitare, unde, de foarte multe ori, oferta de cazare a caminelor studentesti este redusa, continua Clara Matei sa pledeze pentru o alta retribuire a medicilor rezidenti. Cazurile medicilor ce locuiesc in afara centrelor universitare sunt de foarte multe ori dramatice.
Din pacate, remuneratia insuficienta a medicului rezident il determina sa investeasca foarte mult timp si energie in joburi pentru care sunt supracalificati. Este un mit perceptia generala cum ca un medic resident ar avea beneficii materiale colaterale din activitatea prestata. In afara remuneratiei reduse, lipsa conditiilor de a-ti desfasura activitatea este o piedica importanta.
Cu siguranta vorbim de sacrificii, decat de avantaje”, pune Clara Matei punctul pe I!
Preferintele tinerilor medici, in ceea ce priveste destinatia pe care si-ar alege-o, variaza de la Africa, explica Bogdan Covaliu visator “pentru o experienta care te implineste si te desavarseste ca si medic, la Australia, pentru avatajele financiare si profesionale pe care ti le ofera un sistem de sanatate avansat. Clara Matei, actualul presedinte al FASMR, considera ca in Germania acum se poate pleca foarte usor, Franta incepe sa se satureze, iar in UK drumul de parcurs este mai lung, pana reusesti sa te integrezi. Cat despre Statele Unite, este mai dificil de ajuns, dar si beneficiile sunt mai mari.
(Ioana DAIAN, Redactor “Medic.ro”, 05.07.2010)